+4 (076) 847-0083 Str. Fagului Nr. 1A, Cluj-Napoca

Terapia TECAR sau terapia prin radiofrecvență

Vindecare prin transfer de energie

Terapia TECAR presupune conversia energiei electromagnetice produse printr-un curent alternativ de frecvență foarte înaltă, în căldură ce se transmite la nivelul tuturor straturilor tisulare aflate sub electrod, indiferent de profunzimea acestora. Aparatura BTL de ultimă generație de care dispunem oferă posibilitatea adaptării emisiei de curent în funcție de profunzimea țesutului tratat, determinând astfel o bună localizare a efectului termic rezultat. Acest curent nu produce efecte electrolitice la nivel tisular și nu are efect excitomotor, tocmai datorită frecvenței sale înalte.

Terapie TECAR

Efecte clinice

Relaxarea musculară

La nivelul musculaturii cu tonus crescut, terapia prin radiofrecvență produce relaxare musculară imediată, efect bazat în principal pe vasodilatație, care apare chiar de la începutul terapiei.

Regenerare și vindecare accelerată

Se obține datorită îmbunătățirii metabolismului celular, a creșterii cantității de energie la acest nivel, asociat cu resorbția rapidă a edemelor și hematoamelor post-trauma.

Reducerea edemului

Prin echilibrarea forțelor Starling și dezobstrucția capilarelor limfatice.

Ameliorarea durerii

Este un rezultat al efectelor biologice sumate (a relaxării mușchiului, reducerii edemului, regenerării și vindecării țesutului).

Cei doi aplicatori diferiți (capacitiv și rezistiv) pentru terapia prin radiofrecvență oferă un tratament precis și eficient la orice nivel al țesutului. Aplicatorul capacitiv concentrează terapia în straturile musculare, iar aplicatorul rezistiv vizează țesuturile cu impedanță mare, cum ar fi inserțiile musculare, tendoanele și suprafețele osoase.

Impedanța Dinamică de Control reglează automat puterea pe toată durata terapiei prin radiofrecvență. Impedanța țesutului este măsurată pe toată durata terapiei, iar puterea este modulată pentru a se potrivi exact caracteristicilor țesutului tratat. Deoarece energia este controlată și menținută la un nivel optim, țesutul este uniform încălzit, indiferent de impedanța sa imediată.

Efectul terapeutic imediat este observat de către pacient și are un efect de durată.

Conceptul TECAR

Acest nou concept terapeutic aduce un plus de valoare deoarece permite combinarea eficientă a abilităților profesionale individuale ale terapeutului cu efectele utilizării aparatului, aducând rezultate imediate și de lungă durată:

Indicații ale terapiei TECAR

Afecțiuni musculare, ligamentare și tendinoase

  • Contracturi, rupturi, contuzii, întinderi musculare
  • Fasciita plantară, tendinita ahiliană
  • Tendinopatiile umărului (calota rotatorilor, capsulita retractilă, umărul blocat)
  • Bursite, epicondilită (tennis elbow), epitrohleită
  • Entezite, miozite

Patologia coloanei vertebrale

  • Dureri lombare, cervicale, dorsale
  • Torticolis, discopatii, sacroileită
  • Nevralgia Arnold
  • Dureri radiculare cervicale, lombare — sciatică

Patologia articulațiilor mari

  • Coxartroza
  • Proteză totală de șold, de genunchi
  • Condromalacia de patelă, gonartroza
  • Reconstrucția ligamentelor încrucișate
  • Neuropatii de încarcerare (sindrom de canal carpian, tarsian)

Alte indicații

  • Afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare
  • Pseudartroze (vindecare ineficientă a fracturilor)
  • Tratamente pre și post intervenții chirurgicale ortopedice
  • Programe complexe de recuperare neuro-motorie

Particularități

Contraindicații și măsuri de precauție

Grefe / Stimulatoare cardiace și organe artificiale / Tulburări de coagulare / Insensibilitate la variațiile termice / Arsuri / Stări infecțioase / Hipotensiune / Insensibilitate la durere / Pacemaker / Pompă de insulină / Femei însărcinate / Cartilaj de creștere (adolescenți) / Neoplazii.

Programează-te acum

Echipa noastră de specialiști te așteaptă pentru o evaluare completă și un plan de tratament personalizat.

Programare online