+4 (076) 847-0083 Str. Fagului Nr. 1A, Cluj-Napoca

Consultație medicală de specialitate

Consultație medicală de specialitate, control și urmărire în ambulator. Consultația de reprezintă primul pas către un plan terapeutic personalizat, adaptat nevoilor și obiectivelor fiecărui pacient. Medicul specializat in Recuperare Medicală are rolul de a evalua starea funcțională, nivelul durerii, mobilitatea și impactul afecțiunii asupra activităților zilnice, pentru a stabili cea mai eficientă strategie de tratament.

În cadrul consultației, pacientul beneficiază de o evaluare completă, care poate include analiza posturii, testarea mobilității articulare, evaluarea forței musculare și identificarea limitărilor funcționale sau a durerii. În urma discuției cu pacientul, a examinării clinice și ecografice (atunci când este necesar), medicul specialist în Reabilitare Medicală va stabili obiectivele care trebuie atinse si va elabora un program complex de recuperare personalizat, bazat pe kinetoterapie, fizioterapie, terapie manuală, dar si pe tratamente medicamentoase sau regenerative injectabile sau administrate oral.

Scopul nostru este de a reda pacientului mobilitatea, confortul și independența în activitățile de zi cu zi, printr-o abordare modernă, sigură și personalizată, bazata pe responsabilitate in actul medical.

Consultație medicală

Programează-te acum

Echipa noastră de specialiști te așteaptă pentru o evaluare completă și un plan de tratament personalizat.

Programare online