Gimnastica după naștere

Gimnastica postnatală

Proaspetele mămici sunt cele mai motivate să revină la o stare fizică și psihică optimă după ce au depășit cu brio perioada sarcinii.

Indiferent de tipul de naştere de care ai avut parte (naturală sau cezariană), după venirea pe lume a micuțului, organismul tău este slăbit. Te poţi confrunta în perioada imediat următoare nașterii cu o stare generală de decondiționare fizică și psihică, manifestată prin tulburări de statică vertebrală, exces ponderal, mobilitate articulară redusă, dureri musculare, depresie. Gimnastica postnatală scurtează semnificativ perioada de recuperare a stării de bine și revenirea la stilul tău de viață dinamic anterior sarcinii.

Când este indicată gimnastica postnatală?

După naştere, cele mai frecvente tulburări sunt ale musculaturii abdominale şi ale coloanei vertebrale în urma modificării centrului gravitaţional, precum şi incontinenţa urinară sau disfuncții legate de defecație în urma apariţiei unor leziuni în timpul expulziei.

În primele 4 săptămâni este recomandată doar executarea  exerciţiilor de tip Kegel (de reantrenare a muşchilor perineali şi anali) combinate cu exerciţii de respiraţie, iar ulterior se face trecerea treptată la programe complexe de tonifiere musculară.

După 4-6 săptămâni de la naştere, în funcţie de recomandările medicului obstetrician, se poate începe un program de kinetoterapie. Sesiunile se pot efectua zilnic, timp de 20-30 minute, constând în exerciţii de tonifiere a principalelor grupe musculare afectate sau suprasolicitate în timpul sarcinii şi al travaliului – muşchii pectorali, abdominali inferiori, paravertebrali şi musculatura planseului perineal.

Gimnastica dupa nastereDE REȚINUT

Să nu uităm că rezultatele aşteptate nu apar imediat, organismului fiindu-i necesar un timp de regenerare. Orice dietă sau eforturile intense de a slăbi sunt nefavorabile procesului de revenire şi recondiţionare a organismului după sarcină (postpartum). Se va evita suprasolicitarea. Mamele care au avut o naştere prin cezariană trebuie să fie prudente, deoarece muşchiul abdominal inferior a fost secţionat, iar vindecarea lui completă durează circa 3-4 luni.

După naştere, tinerele mame se tem să nu se decondiţioneze total la efort, dar este important să avem în vedere şi lactaţia, care se poate pierde total in urma eforturilor intense. Pentru perioada lactaţiei se recomandă ca exerciţiile să se efectueze numai cu sânii complet goliţi, iar în timpul efortului fizic să se consume apă. Exerciţiile vor fi progresive, prudente, fără a forţa mişcarea. Se renunţă la eforturile intense.

Cele mai indicate exerciţii pentru tonifierea musculaturii spatelui şi bazinului se realizează pe sol. Elongaţiile se vor executa cu prudenţă, ţinând cont de hiperlaxitatea (supraelasticizarea) aderenţelor şi ligamentelor, dar şi a muşchilor, din timpul sarcinii. Cloasma de sarcină dispare prin tonifierea muşchilor abdominali, dar nu se execută streching la finalul mişcării, în primele 2 luni. De asemenea, nu se recomandă postnatal nici alergarea, mai ales dacă naşterea a fost naturală, deoarece în timpul sarcinii pot fi lezate structuri musculare si ligamentare perineale şi de la nivelul articulaţiei şoldului, iar prin alergare se pot produce luxaţii.

Totodată, gimnastica postnatală poate include exerciţii de tip Pilates, Fitball, stretching, reeducare respiratorie, însă este recomandabil să apelați la un kinetoterapeut care să selecteze exercițiile în mod personalizat și care să supravegheze buna desfașurare a sesiunilor de lucru.

 

Vezi aici mai multe detalii despre pachetul nostru de gimnastică după naștere.

Share:

Leave a Reply

Translate »