Entorsa de gleznă

Entorsa de gleznă este o leziune traumatică apărută în urma supraîntinderii sau ruperii ligamentelor laterale interne sau externe ce acopera articulațiile mari ale gleznei. Având în vedere că ligamentele sunt structuri fibrilare cu rol de susținere (creează o punte de pe un os pe altul) și sunt parțial elastice, atunci când forțele mecanice exercitate asupra lor depășesc posibilitățile lor de întindere, se produce avarierea lor. Există 3 grade de severitate a entorselor:

Gradul I, cea mai ușoară entorsă a gleznei, în care ligamentele prezintă supraîntindere, inflamație și/sau rupturi fibrilare minore.

Gradul II, tipul intermediar de entorsă, este un stadiu în care ligamentele gleznei prezintă leziune/ruptură evidentă, dar nu totală (nu interesează toată grosimea ligamentului).

Gradul III, cel mai grav tip de entorsă a gleznei, este un stadiu în care este prezentă o desprindere de pe os a ligamentului sau o ruptură completă a acestuia. Uneori se poate acompania de o avulsie a osului pe care se află inserția ligamentului.

În funcție de direcția forței lezionale (dinspre interior sau dinspre exterior), avem două tipuri de entorsă de gleznă: entorsa prin inversie sau eversie. (FOTO)

Entorsa de gleznă este o afecţiune foarte frecventă a gleznei, ce afectează predominant persoanele active, însă factori de risc crescut sunt și elasticitatea scăzută a ligamentelor, surplusul de greutate, sedentarismul și tonusul muscular slab. Aceasta poate apărea în timpul practicării diverselor sporturi şi al activităţilor fizice ce presupun răsuciri, sărituri și aterizari repetate, schimbări bruște de direcție, ruperi de ritm, sporturi de contact, dar şi în timpul mersului pe teren accidentat. Mecanismele cele mai recvente de apariție a entorselor sunt:

– aterizare/ călcare greșită pe suprafețe dure sau denivelate

– întinderi, răsuciri sau îndoiri peste capacitatea elastică ligamentară

– lipsa încălzirii sau încălzirea insuficientă a gleznei înainte de efort (sportivi)

– lovitura directă sau indirectă în zona internă sau externă a gleznei

– purtarea de încălțăminte neadecvată

          Simptomatologia cu care se prezintă pacienții care au suferit acest tip de  entorsă prezintă variații în funcție de severitatea leziunii:

·         durere acută și imediată

·         umflare (edem), inflamarea gleznei

·         înroșirea tegumentului, apoi echimoza

·         pacientul poate relata zgomot înfundat de pocnitură în momentul accidentului (semn de gravitate a leziunii)

·         limitarea mișcărilor articulației

·         furnicături și amorțeli în regiunea afectată

·         senzația de picior rece

·         durere și sensibilitate la atingere sau palpare

Diagnostic

Deoarece simptomatologia entorselor mai grave se suprapune cu cea a fracturilor sau luxațiilor de gleznă, este importantă prezentarea la medic în cel mai scurt timp, pentru a se face un diagnostic diferențial cu ajutorul examenului clinic, examinării ecografice, radiografiei și, în unele cazuri, investigației prin rezonanță magnetică (RMN).

Diferența dintre cele trei afecțiuni cu simptomatologie similară este:

Entorsa de gleznă presupune doar supraîntinderea ligamentelor sau ruptura lor fără ca oasele de care acestea sunt atașate să părăsească articulația. Deși făcută cu disconfort, mobilizarea gleznei este posibilă în caz de entorsă.

Luxația de gleznă are ca efect pierderea contactului anatomic dintre suprafețele articulare, ligamentul și capsula articulară se rup, iar oasele ies din cavitate. Datorită durerilor, mobilizarea sau spijinul pe glezna sunt acțiuni imposibil de efectuat.

Fractura gleznei se produce prin întreruperea continuității structurale (fisura/ruptura) a cel puțin unuia din cele 3 oase ce compun articulația: tibia (maleola mediala), peroneul (maleola laterala) și talusul. 

Tratament

În general, pacientul se adresează medicului ortoped pentru cazurile mai grave de entorsă, respectiv medicului specializat în recuperare medicală pentru cazurile mai ușoare. Timpul de recuperare și mijloacele de tratament în caz de entorsa de glezna depind de gradul de lezare al ligamentelor si poate dura de la 5-6 saptamani, pana la cateva 3-4 luni.

Tratamentul recuperator al entorselor de glezna se stabileste in functie de gravitatea afectarii ligamentare, si consta in:

  • Imobilizare – gipsata, cu orteza fixa, in functie de gravitate
  • crioterapie (aplicare de gheata locala) – sub forma de comprese ori proceduri de fizioterapie (foarte eficiente in fazele acute)
  • pozitionare antidecliva a piciorului, (pentru favorizarea circulatiei veno-limfatice si reducerea edemului) – in faza acuta
  • medicatie antiinflamatoare nesteroidiana- necesara doar in afectarile grave, administrate in cure de maxim 10 zile
  • repaus (folosirea carjelor si ortezei fixe sau mobile de glezna in timpul mersului),
  • infiltratii locale cu efect antiinflamator si regenerativ – PRP (plasma imbogatita cu trombocite) – stimuleaza regenerarea fibrelor ligamentare rupte, grabind semnificativ recuperarea si oferind o vindecare cat mai fiziologica;
  • fizioterapie specifica -in faza acuta se recomanda procedure antiinflamatorii si de combatere a edemului (ultracrioterapie, oscilatii profunde), apoi, in faza subacute se utilizeaza de electie terapia TECAR, cu rol de stimulare metabolica a tesuturilor;
  • kinetoterapia, fiind o etapa indispensabila a tratamentului, este adaptata gravitatii leziunii si consta din exercitii de incarcare progresiva a gleznei, de mobilizare, apoi stabilizare a gleznei, urmate de reeducare a mersului.

In cazul rupturii  totale de ligament sau daca in urma tratamentului conventional de recuperare glezna se prezinta in continuare instabila, se opteaza pentru tratamentul chirurgical artroscopic.

Artroscopia gleznei se efectueaza doar cand celelalte tratamente nu

dau rezultate si consta in suturarea sau inlocuirea ligamentului rupt, fiind o procedura chirurgicala moderna, eficienta, minim-invaziva, cu timp de recuperare relativ redus, fara riscuri si complicatii in majoritatea cazurilor.



Glezna reprezinta un complex de articulatii ce permite mobilizarea

piciorului in toate directiile, absortia socurilor si transmiterea specializata a greutatii spre suportul de sprijin in statica si dinamica. Fiind o articulatie portanta (sustine greutatea corpului), pentru a rezista actiunii fortelor mecanice mari, glezna trebuie sa fie stabila si in pozitie statica, dar si in miscare. Stabilitatea este determinata de conformatia geometrica a suprafetelor osoase articulare si prin actiunea combinata a elementelor ligamentare si tendinoase.

Prin urmare, pacientul trebuie sa respecte recomandarile medicului si sa urmeze etapele de tratament, deoarece o vindecare incompleta creste riscul de instabilitate cronica a gleznei, recidiva entorsei, complicatii locale de tipul lezarii cartilajului articular cu aparitia consecutiva a artrozei, fracturi de stress a oaselor gleznei, dar si la distanta prin perturbarea biomecanicii mersului si/sau miscarilor sportive, cu afectarea consecutiva a altor articulatii.

Share:

Leave a Reply

Translate »